https://libraria-d-c-gumann.cms.webnode.ro/l/daniela-gumann-perle-de-dor-din-ecoul-stelelor/

CRONICĂ LA CARTEA ÎNGRIJITOAREA de Daniela Gumann

08.11.2020

Uneori ai norocul să întâlnești în viață oameni minunați și cărți minunate, care miros a pâine coaptă, a vatră românească și a omenesc. Care sunt pline de învățătură. Dumnezeu, în nici un caz întâmplarea, a făcut să o întâlnesc pe internet pe doamna Daniela Gumann, care mi-a trimis cartea dumneaei "Îngrijitoarea", apărută la Editura Timpul, din Iași. Autoarea și-a propus de la început : "În această carte intenţionez să prezint situaţii reale legate de fenomenul social răspândit în România la scară naţională, și anume - PLECAREA LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE.

Această carte este ca o invitaţie la regândirea relaţiilor interumane, a valorizării prezentului, dar poate fi privită şi ca o carte ce invită la depăşirea barierelor, oricare ar fi ele". Și doamna Daniela Gumann pe parcursul cărții chiar realizează din plin acest obiectiv...

După ce lecturezi cartea îți dai seama însă că datorită talentului, căci în cazul doamnei Daniela Gumann este vorba despre talent, adică de har dat de Dumnezeu, dar și sufletului bun, care dă peste margini, cartea este mult mai multe decât și-a propus autoarea. Este o carte de mărturisiri, o carte psihoterapeutică ( de parcă te-ai afla la o ședință la psihanalist, autoarea își povestește experiențele prin care a trecut, mai toate foarte grele, cu o sinceritate totală), dar este și o carte de pedagogie, căci temele esențiale ale cărții sunt autoeducația, cunoașterea lumii în care trăim, cunoașterea de sine ("Cunoaște-te pe tine însuți"), setea de autodepășire și de evoluție spirituală, și educația. Pentru că pragramatic, în mod declarat, autoarea a scris această carte pentru cititorii, femeile românce, care au trăit și trăiesc experiența muncii în străinătate. Sau a celor care vor să muncească în străinătate.

Iar această categorie de oameni, și la ora actuală sunt peste cinci milioane de români, dacă nu mai mult, care lucrează în străinătate, întâmpinând mari greutăți, trecând prin experiențe umilitoare, confruntându-se cu situații fără ieșire. "Eu cred în puterea experienţei : "pe mare zbuciumată şi vreme rea învaţă navigatorii meserie, nu pe mări calme şi liniştite". Orice furtună e o provocare să te reinventezi şi îţi răsplăteşte apoi îndrăzneala cu fiecare nou tărâm descoperit. Furtună pe mare? Nu-ţi pierde cumpătul. Învaţă să-ţi ajustezi velele şi ia-ţi un reper ferm şi vizibil de departe. Eu nu am ajuns aici peste noapte. Ce promovez eu, este munca pas cu pas şi interes autentic pentru ce faci, dezvoltarea personală ceas cu ceas, construcţia durabilă: cu fundaţie stabilă, liant bun şi materiale de calitate. Găseşte-ti talentul, creşte-ţi abilităţile şi îngrijeşte-te de ce ai construit iar rezultatul va fi vizibil de departe şi un reper valoros pentru oricine".

Cartea este însă, cum spuneam mult mai mult decât o carte care își propune să "prezinte situaţii reale legate de fenomenul social răspândit în România la scară naţională, și anume - PLECAREA LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE. Această carte este ca o invitaţie la regândirea relaţiilor interumane, a valorizării prezentului...." Pentru că este în același timp un roman realist, frust, scris cu o sete de concretețe, de autenticitate impresionantă și cu talent, în care realitatea ne este redată cu toarte simțurile, care pipăie toate pliurile, toate abisurile și culmile fenomenului uman...

Prozatoarea Daniela Gumann face parte din acea categorie de scriitori care au harul cuvântului, setea de a comunica, de a "tărăși", de a-i învăța pe alții, care li se revelează uimitor de autentic atunci când se apucă de scris. Este cazul marelui povestitor Ion Creangă, pe care dacă nu l-ar fi îndemnat Mihai Eminescu să scrie nu ar fi scris, și astăzi nu am mai avea capodopera de limbă și de stil, perlă a literaturii române, care este "Amintiri din copilărie" și nici Basmele care sunt o încântare. Pe lângă mesajul lor educațional care ne-a încântat copilărie și ne-au format ca oameni, ca suflete.

Romanul doamnei Daniela Gumann ne spune poveste unei tinere femei din Iași, care deși avea un apartament în Iași lăsat de mama care s-a retrasa la țară, deși avea propria ei afacere, o firmă de croitorie în care ea era și patroana și designerul și croitoreasa, care lucra mai mult pentru spitale, o afacere în care era mulțumită și în care muncea din greu, s-a gândit la început din curiozitate să meargă să lucreze în străinătate. De aici, din acest moment începe și romanul și destinul personalului principal al romanului, care este chiar autoarea : "De ce scriu această carte? Pentru că doresc să împart și cu alții, cum s-a întâmplat cu mine, cu noi toţi cei care am ales drumul străinătăţii. Imediat după decembrie 1989, am cochetat cu ideia de "a pleca puţin" peste hotare, însă am aşteptat să aud de la cei ce se întorceau, ce povestesc şi cum se prezintă. Dorinţa mea de plecare a fost alimentată mai mult de curiozitate, de nou, şi nu în ultimul rând de dorinţa de bunăstare. În august 1997, după lungi şi grele aşteptări şi insistenţe,deoarece eram considerată prea tânără şi fără experienţă, am reuşit să plec în Israel. Era prima mea ieşire din ţară, prima mea călătorie cu avionul, prima dată când plecam de lângă mama. În acea vreme, trebuie să vă spun că eram necăsătorită, aveam propriul meu apartament (dăruit de mama deoarece imediat după "revoluţie" ea s-a retras la ţară la casa părinţilor ei, iar apartamentul ei din Iaşi mi l-a dăruit cu acte de vânzare - cumpărare, evident doar formal), şi propria mea firmă de confecţii textile. Mama mă întreba de ce vreau să plec, când am tot ce-mi trebuie, iar eu spuneam că vreau să-mi cumpăr singură propriul apartament, să mi-l mobilez nou şi modern, să-mi fac propriul meu atelier de croitorie. Visul meu cu atelierul de croitorie a luat naştere după ce am citit cartea "La paradisul femeilor" de Emil Zola". (O să revenim asupra acestui pasaj pentru că el este primul exercițiu de introspecție și de autoanaliză din lungul șir de introspecții a motivației care a împins-o la plecarea în străinătate și la scris, și ne deschide o fereastră către profunzimea psihologiei personalului, dar și a psihologiei românului).

Munca la stăpân este grea, și este o "încercare inițiatică" pe drumul unui destin care va avea multe meandre. Peste care trebuie să treci cu răbdare, cu luciditate, cu conștiinciozitate, cu rezistență psihică. Este surprinsă aici admirabil acea calitate de a suporta a românului : "Deşi munceam mult şi greu în Iaşi, mă simţeam mai confortabil şi mai realizată. Trebuie să vă spun că nu mi-a fost deloc plăcut când a trebuit să-i fac prima dată duş lui Olga şi mă tot şicana ba că e prea rece apa, ba că e prea fierbinte, ba că să o opresc să nu o las să curgă prea mult, sau şi mai greu mi-a fost când se arăta nemulţumită cum o spălam în zona intimă. Munca am considerat-o umilitoare, statutul de îngrijitoare mă împovăra sufleteşte, motiv pentru care, în primele 3 luni o sunam pe mama zilnic şi plângând îi spuneam că vreau să mă întorc acasă, pentru că mă simt umilită să lucrez asta. Au trecut 18 ani şi încă mai aud vocea mamei cu fermitate cum mi-a spus: "La vârsta asta trebuie să ştii să respecţi un cuvânt dat şi un contract semnat. Munca este muncă. Ce credeai că pentru banii care-i primeşti le citeşti poezii?" A fost şocant să aud asta de la mama, singura fiinţă de până atunci care mi-a dovedit că mă iubeşte. Mereu a fost severă şi fermă în educaţia mea".

Autoarea a avut norocul să aibă o mamă care a fost nu numai o mamă minunată, dar și un educator foarte bun.

Capitolul acesta al îngrijitoarei Daniela Gumann în Israel ar putea foarte bine să fie o nuvelă, care s-ar detașa de carte. O nuvelă foarte bine integrată într-un roman și într-o carte de Pedagogie experiențială. Pe parcursul acestei nuvele, un episod mai lung din viața autoarei, ne este redată imaginea societății israeliene, a psihologiei evreului, a modului cum se raportează evreul de rând la România din care a venit el sau părinții lui, a specificului sărbătorilor evreiești : "În data de 24 septembrie, când eu încă nu împlineam o lună de la venirea mea la ei la lucru, am fost anunţată că voi fi invitată împreună cu Olga să sărbătorim Anul Nou evreiesc, intrarea în anul 5770. Această sărbătoare (numele Biblic Yom Teruah), este în principiu de conotație religioasă dar este ținută și de cei care nu neapărat urmează doctrina. Sunt trei zile libere, dar sâmbătă nu se lucrează în Israel așa că în total sunt patru zile de mers la biserică şi de sărbătorit cu mâncăruri alese. Din acest motiv a venit George să mă anunţe că magazinele vor fi închise şi să-i spun cam ce am nevoie să cumpere pentru aceste zile. În primul rând i-am spus că doresc 3 pâini."

Cartea pe care o recenzăm acum, "Îngrijitoarea", este scrisă după ani îndelungați de experiență ai autoarei ca îngrijitoare în Israel, ca asistent social, prilej cu care a cunoscut cât se poate de bine psihologia bătrânelor care aveau nevoie de ajutorul femeilor mai tinere, dar și psihologia femeilor care își părăsesc țara pentru că în țara lor nemaiavând loc de muncă sunt condamnate ele, și familiile lor, să moară de foame. Și așa cum a fost ajutată de cele care se ocupau în Israel de recrutarea și repartizarea îngrijitoarelor iată că destinul o pune acum pe autoare în ipostaza de a le ajuta și ea pe româncele care pleacă din țară, părăsindu-și copiii, soții, părinții (dar oare pe bătrânii noștri cine-i îngrijește ?) . Din acest moment cartea devine o carte pedagogică plină de sfaturi înțelepte (trase în urma experienței îndelungate de către autoare, un om inteligent, cu vocația analizei și a generalizării) pe care ea le dă femeilor care vin să lucreze ca îngrijitoare în Austria sau în Germania. Le arată care sunt regulile nescrise pe care trebuie să le respecte, tocmai pentru a le ajuta să se adapteze mai ușor și să se facă apreciate. Iată câteva dintre ele: "La fel de greu de explicat este de ce nu acceptăm cadouri scumpe, ci numai pe cele simbolice, de câţiva euro", ne-a mai explicat dl. C. Schmidt. Pentru cineva care trăieşte în România sau pentru un român venit de puţin timp în Germania/Austria aceste reguli "de fier" pot părea de neînţeles. Să ai grija banilor altora este o dovadă de "caracter problematic" şi o "impoliteţe crasă". De altfel, gafa cu "Cât câştigi?" este poate una dintre cele mai des întâlnite în cazul românilor care vin în Germania/Austria".

Privită din această perspectivă cartea este una de "învățătură" pentru îngrijitoarele care vin să lucreze sau lucrează în străinătate la îngrijit bătrânii. Dar este în același timp și mâna de ajutor întinsă celor care vin să câștige un ban în străinătate. Mesajul cărții este simplu și limpede: uite, eu am fost îngrijitoare mulți ani de zile, nu mi-a fost rușine, am trecut de multe ori prin momente grele, unele penibile, dar mi-am făcut datoria, am învățat din fiecare experiență, și acum vă învăț și pe voi cum să gândiți și cum să vă comportați ca să vă fie mai bine! 

Autoarea cărții "Îngrijitoarea" surprinde în finalul cărții această tragedia a poporului român : "Odată vorbeam cu o doamnă care a ales un loc de muncă în firma noastră şi am rămas foarte impresionată de ce mi-a spus cu tot năduful ei din suflet. "Stau şi mă gândesc: de ce naiba ne-am chinuit noi prin străini, crescând copiii la telefon?! La ce bun sacrificiile atâtor mame din România care-şi ţin, cu greu, copiii la şcoli de specializare?!" Cristina avea 55 de ani, a fost profesoară în Suceava; de ceva timp lucrează la îngrijire bătrâni ca să-şi ţină cei doi băieţi la şcoli. Acum, de curând, au terminat amândoi studiile: unul este inginer mecanic, altul expert bancar. După o perioadă de căutări, ţepe şi depresii, ambii au plecat în Anglia. Cel mare e zidar şi celălalt şofer! 

După ce lecturezi cartea nu poți să nu fii ca cititor cutremurat și nu poți să nu deplângi destinul, nu numai a femeii românce ci al poporului român în general. Cartea este una de suflet și de conștiință, este o carte de învățătură, dar este și un Strigăt de durere, un semnal de alarmă. Este o carte din care toți avem de învățat.

25 04. 2018 Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.


© 2020 Librăria online - Librăria D&C Gumann. Toate drepturile rezervate.
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți