Cuvânt despre stele și ecou
Daniela Gumann nu încetează să mă surprindă. Este cu certitudine, ceea ce se cheamă un om puternic, învățat cu viața, trecut prin ea, un om călit în confruntarea cu situații inedite, o femeie care și-a luat soarta în mâini și a pornit să exploreze lumea, cu îndârjire, încăpățânare, patimă dar și curiozitate. În urma unor astfel de experiențe de viață, un om se transformă atât de mult, încât își pierde candoarea, se leapădă de sentimentalism și renunță la melancolie.
Am putea spune acest lucru despre Daniela Gumann? Teoretic, da. Privind-o, însă, sesizezi, din primul moment, ochii, care poartă în ei DOR. DOR de cuvinte, adesea nerostite, DOR de sentimente, trăite ori numai închipuite, DOR de a păstra aprinsă flacăra sensibilității lăuntrice.
Din DOR de viață, Daniela Gumann dă frâu liber cuvintelor, lovindu-le, amestecându-le, vorba lui Nichita, pentru a exprima emoții îndelung păstrate în sine. Scrie cu patimă și cu talent, scrie dintr-o suflare, își face timp să se manifeste în toate spațiile în care "zburdă" cuvintele, în cărți, pe bloguri, în emisiuni radio, este sufletul Asociației Scriitorilor Români din Austria.
După ce a exersat cuvântul, cu migală, și i-a dat formă, Daniela Gumann s-a încumetat să intre în templul poeziei. Au determinat-o, cu siguranță, și premiile obținute la concursurile de artă poetică, și după o îndelungă chibzuință, iată, pășește pe tărâmul acesta, cu emoție dar și cu determinare.
Florile cireșului tânăr și Poezii în miez de noapte au marcat debutul în poezie, în anul 2017. A venit rândul, acum, unei noi apariții editoriale, Ecoul stelelor, care cuprinde 53 de poezii și care este, în opinia subsemnatului, o carte de identitate a autorului. Citindu-i creația, ai sentimentul că începi să compui, ori să recompui, ca într-un puzzle, imaginea Danielei Gumann. Fiecare poezie este o piesă din acest tablou. Fiecare vers este o tușă înconfundabilă în conturarea imaginii celei care a hotărât să-și aștearnă, pe hârtie, zbaterile lăuntrice.
Citindu-i creațiile, deslușești DORUL de care pomeneam mai sus. Un DOR transfigurat pe mai multe planuri: DORUL de dragoste, DORUL de copilărie, DORUL de patrie, DORUL de inocența pierdută, de vârsta de aur, care te ferea de lumea zbuciumată, optuză, și adesea, nepăsătoare, în marea ei trecere, la emoțiile, sentimentele și speranțele fiecăruia.
Aș putea spune că, prin acest volum de poezii, Daniela Gumann se auto-proclamă ultra-sensibilă, alegând teme diferite de exprimare artistică.
Dar dincolo de aceste DORURI, poezia Danielei Gumann este și o poezie a Revoltei. Revolta unui om față de societate, în ansamblul ei, revolta față de închisoarea cuvintelor și a faptelor. Daniela Gumann își strigă, cu glas puternic, libertatea, imposibilitatea de a face trocuri cu propria conștiință, în fața formalismelor vieții, neputința de a deveni un om supus, dar și puterea de a lupta până la capăt pentru ideile și convingerile sale.
Mesajul transmis de Ecoul stelelor, stele ce devin un laitmotiv al multora dintre poeziile Danielei Gumann, care se visează, adesea, undeva, departe de haosul lumii, într-o zonă de contemplare a nebuniei generalizate, este unul de speranță și dezamăgire. De dragoste și de revoltă. De pace și de război. Căci ambele stări ale universului, pacea și războiul, sunt părți ale personalității Danielei Gumann. Într-un mix al extremelor, neliniști, regrete, conflicte, armistiții pasagere, războaie interioare, pe care autoarea a decis să le configureze cititorilor, în Ecoul stelelor.
conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță