Resuscitarea tradiției poetice în lumina modernității
Neobosita căutătoare de sensuri existențiale, poeta Daniela Gumann, se exprimă pe sine în poeme de o intensă vibrație emoțională, ce răzbate din intimitatea lăuntrică a unui suflet copleșit de chinuitoare întrebări legate de tainele universului uman. De la primul volum de versuri, "Florile cireșului tânăr(2017), până la recenta apariție editorială, "Valsul gândului, pe notele rândului" (Editura "Boema@", Galați, 2023), cititorul poate constata evoluția unui parcurs liric autentic, construit cu minuțiozitate, în virtutea unei conștiințe artistice insubordonate vreunei constrângeri estetice exterioare. Perspectiva poetică se concentrează asupra propriului EU, devenit un fel de receptacol al realității, filtrate în retortele unei sensibilități feminine genuine.
Majoritatea poemelor din acest ultim volum se constituie într-o tulburătoare ars poetica, centrată pe confesiuni de o cuceritoare sinceritate: "Pentru cine-i curios și-ntreabă/Ce mai fac acum, la anii duși,/Stau la umbra mea și-mi văd de treabă,/ Nu sunt cerșetoare la diverse uși.//Îmi port anii cu mândrie, Fiecare rid îmi e poveste scrisă,/La umbra mea, găsesc o pace caldă,/Și timpul curge lin, ca o apă vie".("Despre mine")
Într-o veritabilă profesiune de credință, care constituie nucleul ideatic al poemului "Versul poetului", ni se oferă modelul unui demers artistic exemplar, din care rezultă profilul complex al creatorului de frumos, sigur de valoarea cuvântului, perceput ca element fundamental pentru geneza versului. Observăm că la Daniela Gumann, construcția textului poetic se bazează pe un suport cultural solid, rezultat din aproprierea și selectarea unor lecturi aprofundate din poezia clasică și modernă. Regăsim în amprenta originală a poemelor sale, vagi ecouri eminesciene, disipate în arhitectura textelor, elaborate în structuri prozodice moderne, cu certe concesii versificației tradiţionale:"Cu fiecare strofă ce te-nalță,/E-un strop de veșnicie, presărat,/Din timpul care-n umbră se descalță,/Spre tine curg cuvânt și dor curat.//Eroi sunt cei ce scriu, dar și cei care/Te prind în vers ca pe un dar divin,/Spre înălțimi te duc, fără hotare,/În slove ce nu mor și nu se-nchin//Poeții sunt altarul nemuririi,/Pe fruntea lor e-nscris un destin sfânt,/În tine și-au găsit chemarea firii,/Și te-au sădit în vers și-n gând./Ești cântec, rugă, visul nesfârșit,/Iar prin ei, numele tău e-n veci sfințit".
Poezia de dragoste a Danielei Gumann, detașată total de dezinhibițiile excesive ale generațiilor actuale de poeți, este de o rară noblețe stilistică, fiind proiectată într-un regim de aleasă trăire emoțională. De o măiestrie fără cusur, incontestabil modernă, ca viziune și concept estetic, lirica erotică a acestui volum exclude biografemele deznudate și limbajul obscen. Este limpede pledoaria poetei în favoarea poeziei curate și reașezarea în drepturi a artei autentice, prin valorificarea recuzitei romantice, cu tonalități și accente de-o infinită tandrețe și gingășie:"Voiam să am o unică iubire,/ Prin ea să-nvăț să mor și să trăiesc,/Să simt cum dorul crește în privire,/Și fără nemurire să-nfloresc.//Voiam să fiu acolo unde verde,/Se-nalță printre nori copacul mut,/Să-mi las iubirea-n ramuri să se piardă,/Și să trăiesc un veac ce nu-i trecut.//Azi gândul la tine-mi pare excesiv,/Se-ncurcă printre rime fără sens,/Și-ncerc să găsesc arta de a fi captiv,/În dorul care doare și-i intens.//De a iubi fără un rost anume,/Să-ți lași inima să bată-n vânt,/Să te înalți cu frunze-n mii de glume/Și să te pierzi în visul meu curând."("Iubind")
Uneori, umanitatea este un spectacol de măști anodin și ilar, ascunsă în spatele unui "chip de sfinți", care "Se-nchină la icoane fără viață"; o lume detestabilă prin falsitate și mercantilism, încarcerată în universul de "gânduri negre,sumbre ca o ceață", unde "Își vând credința pentr-un dor furat". Se poate detecta un fel de răzvrătire discretă, față de incongruențele unei umanități actuale, aflate în degringoladă, deşi ne aflăm în faţa uni militantism manifestat mai mult la nivel de sugestie poetică. În ciuda deyacordului său, poezia Danielei Gumann se menţine în registrul eleganței, cu o atitudine subtil contestatară la adresa atmosferei destabilizatoare a acestei epoci. Cu o fină ironie, sunt scoase la iveală absurdități și derapaje ale realităților actuale, subordonate unor vremuri potrivnice omului:
"De ce nu puneți impozit pe râs?/E un venit ce niciodată nu scade,/Și nu taxezi și bucuria-n părți,/ Căci e o comoară ce nu se evadează!//De ce nu puneți biruri pe sărăcie?/E mare-n pagubă decât orice avere,/Și-n noapte nu puneți taxe de-ntuneric,/Și pe vântul ce adie, fără temere.//Hai să ne taxăm și zâmbetul și visele,/Căci până atunci, impozitele sunt vrăjite,/Visând la taxe-n drumuri și evaziuni.//Taxați suspinele și grijile de zi cu zi,/Căci mai mari sunt decât orice impozit,/Căci în lumea asta plină de capricii, râsul și tristețea sunt de neplătit!"("Taxe și impozite")
Cu o personalitate uimitoare, Daniela Gumann rămâne ea însăși o carte deschisă numeroaselor perspective interpretative, căci lumea acestei creatoare de frumos este atât de vastă și de complexă, încât niciun exeget nu poate avea pretenția că și-a spus ultimul cuvânt!
VIRGINIA DIMOFTE-CHIRIAC