FEBRA LUI DECEMBRIE - recenzie semnată de Lucia Pătrașcu
Daniela Gumann este un nume care nu mai are nevoie de o prezentare specială. Este un om cu o biografie interesantă, ce a condus la propria realizare socio-profesională, precum și un remarcabil om de cultură, fapt atestat prin statutul de scriitor cu cele 20 de volume publicate, cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. Activitatea sa se desfășoară în țară, dar și la Salzburg, în Austria, unde este antreprenor de succes și fondator-președinte al ASRA – Asociația Scriitorilor Români din Austria, prin care promovează cultura românească peste hotare, precum și editor al revistei Condeierul diasporei, blogger și trainer.
Cel mai nou volum intitulat "Febra lui decembrie", pe care îl semnează scriitoarea Daniela Gumann, publicat la editura UZP, 2024, 300 pagini, așa cum arată însăși autoarea, continuă povestea începută în romanul "Crăciunul care mi-a schimbat viața". Acel roman, publicat în anul 2019, lăsa cititorului imaginea personajului principal, Carmen, o femeie divorțată, după ce și-a trăit povestea despărțirii din vina soțului, Robert, când, cu anii în urmă, tot de Crăciun, acesta a rupt căsnicia, aducând în viața ei tristețe și singurătate. De aceea, Carmen a plecat din țară, s-a angajat pe postul de badantă, a luptat cu greutățile, dorind să-și croiască o viață nouă. Apoi l-a cunoscut pe Francesco, un medic chirurg italian.
În acest nou roman, cei doi, Carmen și Francesco, rămași împreună, un cuplu armonios, formează o familie cu o viață împlinită și realizează împreună lucruri frumoase. În locația unui micuț castel vechi, moștenirea lui Francesco, cei doi înființează un azil de bătrâni, în care locuiesc deja 30 de persoane, îngrijite de salariate românce. Este un loc unde totul funcționează într-o înțelegere deplină, după rigorile impuse de starea celor aflați aici. Desigur că mai intervin situații neașteptate, ce sunt rezolvate cu înțelepciune și calm. Sunt probleme cu cei bătrâni, oameni cu stare de sănătate precară și, mai ales, cu dureri sufletești, pe care cei doi încearcă să le aline cu multă atenție și întotdeauna, cu ajutorul unui psiholog și a unui preot, se străduiesc să repare durerile adunate în sufletul acelora.
Cartea este construită pe trei capitole bine închegate: Când timpul își ține respirația, Printre șoaptele trecutului și Din dorințe înghețate și vise topite. Este o scriere și o descriere a curajului de a privi viața și moartea ca pe un tot unitar, de a accepta sfîrșitul ca pe o trecere ce trebuie onorată cu decență. Și, așa cum arată titlul, totul se petrece în perioada din preajma Crăciunului, când se fac planuri pentru o sărbătorire reușită: "Crăciunul avea să devină un moment de legătură și de reflecție, o oportunitate de a sărbători viața, indiferent de tristețile din trecut".
Daniela Gumann, om cu o sensibilitate rară, este implicată sufletește în tot ceea ce se întâmplă în acest loc special și împreună cu soțul ei are responsabilitatea bunului mers al întregii activități. Ca scriitoare, ca un creator ordonat, după ce așază personajele sale în grupuri distincte, fiecare având caracteristicile sale, conduce firul narațiunii într-o împletire a vieții acestora. Este grupul persoanelor nevoite, din varii motive, să apeleze la serviciile acestui așezământ. Cei care, în anii senectuții, se simt inutili și păcăliți de viață. Însingurați și, adesea, părăsiți. Unii înțeleg ceea ce li se întîmplă și acceptă, alții plutesc încă în starea de nedumerire, așteptând ca lucrurile să se îndrepte de la sine, în favoarea lor. Mai este grupul persoanelor care lucrează aici, în serviciul acestora. Unii o fac plini de compasiune, alții, analizând cu un oarece egoism situația. Deoarece, mulți au lăsat acasă copii neajutorați și bătrâni ca cei de aici, oarecum părăsiți și aceia, care n-au confortul pe care strădania lor li-l crează acestora, aici. În sufletul lor este sigur o luptă interioară între sentimentul de vinovăție de a-i fi lăsat singuri pe ai lor și obligativitatea de a fi procedat astfel, aceasta fiind singura rezolvare a problemelor cu care se confruntau. Apoi, nu în ultimul rând, ba chiar în cap de listă este grupul celor două persoane, Carmen și Francesco, care sunt proprietarii acestui azil și care menegeriază toată activitatea, având ca prioritate bunul mers al lucrurilor în favoarea celor asistați. Acestora doi, în timp, revenind din America, li se alătură Angela, fiica lui Carmen și Emanuel, primul ei soț, împreună cu bărbatul ei. Acolo ei au făcut niște afaceri proaste și acum s-au stabilit lângă Carmen. Desigur, ar fi nedrept să omitem cel mai numeros grup, cel al cititorilor, către care se îndreaptă mesajul de altruism și de umanitate al autoarei.
Așa cum spuneam, referindu-mă și la alte volume semnate de scriitoarea Daniela Gumann, fiecare carte este o lecție de viață, pe care, de la înălțimea experiențelor sale, autoarea o predă fiecărui cititor. Este o lecție trăită și bine învățată. Acest volum, continuând acțiunea din celălalt volum menționat deja, se integrează în categoria unui bildungsroman autentic, deoarece arată dezvoltarea psihologică și morală a personajului principal, Carmen, o doamnă inteligentă, harnică, dispusă să-și sacrifice timpul și odihna pentru realizarea proiectelor propuse. Un om care vrea să evolueze, alegând căile curate, corecte, dispus să primească ceea ce i se cuvine, dar, mai ales, să dăruiască ceea ce este nevoie: bunătate, ajutor, experiență, înțelegere, empatie.
Sigur că nu trebuie să accentuăm faptul că acest nou roman este foarte bine construit, pe un schelet literar armonios dirijat. Doar scriitoarea Daniela Gumann ne-a obișnuit cu această manieră de a scrie. Însă nu putem să nu apropiem până la confuzie cele două romane cu biografia romanțată a autoarei, biografie ce devine model prin ceea ce lecturăm deja în cele două cărți. Avem convingerea că va urma și al treilea volum ce va încheia aventura călătoriei în afara țării și va oglindi trăirile întoarcerii acasă și a împăcării cu sufletele celor rămași aici în viață sau plecați apoi pe drumuri de liniște și verdeață. Este mesajul întoarcerii acasă, pe care Daniela Gumann îl sugerează în acest roman prin personajul Ana. Interesantă această calchiere, în care Carmen este Daniela, ajunsă la starea superioară de realizare, dar și Ana este tot Daniela, la începuturile sale. Toate trei, femei harnice, corecte și cu dorința întoarcerii acasă, acolo unde nu este întotdeauna numai un loc, ci, mai ales, este o stare. O stare de pace interioară, în care se împletește voalul amintirilor cu reîntâlnirea oamenilor și a locurilor atât de cunoscute.
Acest roman este bogat în reflecții despre viață, mai ales că se petrece într-un azil de bătrâni, unde fiecare personaj de vârsta a treia face un fel de bilanț al timpului trecut și petrecut. Este remarcabil personajul Ricardo, care, în mod real, se simte părăsit, este singur și atunci alege, în ultimele sale clipe de luciditate, să-i dea Anei, îngrijitoarea româncă (personaj reprezentativ pentru corectitudinea cu care îl ajută pe Ricardo), un ajutor financiar substanțial, ce o va sprijini în visul său de a se putea întoarce în țară pentru a începe o altă viață.
Acest nou volum este scris sub amprenta unei seninătăți complexe a autoarei, capabilă să înțeleagă și să accepte vâltorile pe care viața i le-a purtat în drumul său, să le modeleze în folosul său, pentru a se păstra în condiția unui om onest și deplin moral. Scrisul acesta respiră libertatea exprimării și autenticitatea trăirilor. Daniela Gumann scrie sincer, curat, creând astfel o punte către cititorii săi, care află, înțeleg și acceptă toate nuanțele pe care autoarea, cu inima deschisă, dorește să le transmită. O carte folositoare și frumoasă, ca un gând curat.
Lucia PĂTRAȘCU
Această recenzie este publicată în REVISTA LITERARĂ "BOEM@", nr. 201, noiembrie 2025.