LUMINA DIN CARTE

În viață, fiecare dintre noi suntem supuși unei arderi purtând conotații aparte.

Arderea din aceasta carte a însemnat și a trebuit sa însemne o răscumpărare.

Suntem în fata unei cărți redate, scrise spre a aduce o jerfa celui care, prin (i) luminare, a voit, să lase memoriei Cartea Luminii.Deși nu este un jurnal ci o depănare de fapte, situații, mici istorii, elementele care o recomandă sunt societatea secretă , disidențe, incompetențe, cu totul ceva specific, însă, acceptăm, dacă a existat, a inspirat.

Era necesar...un rău necesar, care devine bun...în cazul nostru, Bun de Tipar!

Dar oare ce înseamnă o carte arsă, restituită cu migală, cută de cută?Dacă nu o temă a cunașterii , o literatură de sertar, o lectură incitantă, o carte c două părți, una salvată, una migalat tighelată, practic, o carte a unei societăți în care, acum, Omul Mare, face, apologetic, prin alți ochi, Testamentul prin ochii lui cu mmâna lui.Care testaent se tot vrea o retorică a anilor, tragedie...triumf...Amândouă!Căci arderea e purificare.Întrebare și răspuns...Amândouă!

Măcinat de neputința de atunci , Constantin Gumann are acum un alt soare deasupra, compune imagologic icoana și chipul tatălui adoptiv în Coperta I și descompune , clepsidric, în Coperta IV, cartoane, coperte, file de fum( în concepția grafică a scriitorului Daniela Gumann),Un album imagologic de la finele volumului, întărește ideea că autorul de azi aduce In Memoriam, osârdia celui ce i-a schimbat numele, soarta, destinul, spleen-ul.

Cartea din carte este un studiu complex, întocmai redat, nu neapărat două antinoame ci o compoziție tușată care au o simbioză, nu se alungă, se ajung, și se acoperă cu pătura pătată de ani , peste ani.

Este acum, în carte, o privire de dincolo de arderea morții, și la propriu și la figurat,care radiază o altă alegere, puterea exemplului, spre a alunga sâmburele de nucă , acela care a încercat să otrăvească pe interior cenușa rămasă .

Cartea nu este neapărat introspectivă, însă, după cum mărturisește autorul, cartea lămurește, ceea ce i-a fost dedicat, în casa celui care l-a schimbat.În bine!

Scrisă pe înțelesul tuturor, cartea ar putea fi un jurnal vorbit, autorul simțind nevia să nu se despartă de cartea cenzurată,ci să o completeze , să elucideze adevăruri crunte, erori istorice, puse acum în lumină.

Cu ochiul minții,al inimii și al adevărului .Ca într-o cetate se succed adevăruri și se potolesc temeri că vremea nu ar ajunge spre a lămuri o Regăsire a Sinelui !Cartea!

Cu emoția de acum , cu limpezimea din pagini, autorul emite , transmite , o parte din istoria pe care a mers paralel cu destinul.Însă traiectoria a luat o altă turnură.Fără o anume revoltă interioară, obiectiv, deloc subiectiv,autorul se întoarce(în partea a doua a cărții), la câteva pasaje , adică, evadează, se rupe înspre o altă evadare din amintire în amintire, înspre luare aminte.

Ca o pasăre ce zboară deasupra sa îi sunt aripile -pagini.

Oare ce senzații plăcute resimte acum , când, prin scris, i-a recuperat, tatălui adoptiv, Biblioteca ...?

Am încerca să resimțim acum, când așternem cronici de file imemoriale, acea senzație interioară care(ne) salvează în momentele scurgerii timpului, ca un panaceu.

"Mie redă-mă", blagian, îi redă acum, cartea recuperată, lui, tatălui, după modelul , unic, atorul Constantin Gumann.Scrisul e concis, fluid dar și ușor lin, căci, o confiscare prin ardere, înseamnă jar.Era .așadar, nevoie, de o carte.A Luminii.În lumea sa acum, autorul are alături cartea din două cărți, imateriale artefacte, făgăduite memoriei.

Duioșii nemărginite, numai îngerii pot deține și zbura cu(prin)taine de providență.

A trecut, iată, o vreme, răstimpul se întoarce dar nu prizonier.

La vremmurile sale de azi,Constantin Gumann își aparține o altă libertate, aceea de a scrie, de a decide, de a rosti ceea ce a fost și nu mai este., nici la propriu nici la figurat.Chiar și prizonierul, sudor, al cataramei de la vesta de atelier.

Oricine trebuie să vorbească, nici că ar trebui să stea de veghe până acum, ci să iasă din carapacea unui zbor frânt de obscure lațuri.Așa se explică de ce a simțit autorul punerea alături, nu în antinomie, ci empatie, două vieți, una fără voce, alta cu voce, O ardere și o aprindere, iată Vocea autorului care apare din lumina unui întuneric.

Nefiind acum singur,autorul este acum propriul cavaler.De onoare!Din suferințe și îndurări, din orbiri și încleștari , lumina cărții arde printre ziduri de celulă și le dă obol, amintirilor.

Lumina îi devine simbol de rug aprins, metaforă și scut, iar cartea este o ieșire din imaginar la real, eliberată de senzații tari și discurs maculatoriu.

Cartea e felinarul iluminilor gemânde și oferă experiențe din esențe tari regenerând acumulatorul epocilor pe nedrept trăite din calea cărora, însuși autorul, a căutat lumina, fie prin cunoaștere , fie prin modelul tatălui adoptiv, Constantin ( M.Eliade vorbea chiar de epoci de mare decadență și descompunere, iar L.Blaga i se adresa Frumoasei...cu "Lumina mea").Motivul Luminii care se degajă din noua apariție editorială, este în contrast cu întunericul( prin principii de yang, yin), însă, indiferent de conotații, lumina cărții luminează și încălzește sufletul și emană căldură unei relații, tată adoptiv, fiu, care îî consacră partea a doua a prezentului volum.Născută și din contemplare, lumina răspândește firide de pagini , euforii, sentimente, azi de neascuns.O carte cenzurată vede o altă lumină.După foc, ardere, mistuire.

Prenumele Constantin, tatăl, precum și fiul, cu nume schimbat, provine din cognomenul Constantinus, derivat cu sufixul postpus-inus, constantin fiind un adjectiv însemnând constant, fidel, ferm, fidel.

Volumul este unul In memoriam în prima parte și de povestiri redate în partea a doua(In Restitutio) memoriei.Alungă tristeți și înnoadă realități.Eliberat de sub secera și ciocanul unei epoci, luînd calea lumilor deschise ochiului și minții autorul își recuperează tatăl ocrotitor , căruia îi redă valoarea.Ca un gest de demnitate și onoare.

Cartea este editată de editura PIM Iași, 2019, cu o Postfață de Sterian Vicol, corectura , Petronela Angheluță, editor îngrijitor, Rodica Podean(ASRA Austria).

În concluzie , descoperim file de istorie trăită și închinată cifrei 22, care înseamnă , în numărătoarea pământeană,corpul, pământul, moartea, iar 44 se dedică întregului, familiei.Coincidență fericită ori pură ironie a sorții, noi , cei de azi, nevăduviți de adevăr, înclinăm să credem că aceste înșiruiri nu sunt pure închipuiri iar autorul, și-a trăit, clipa.I(luminând)macularea adevărului redat prin Cartea Luminii care răspândește Lumina.Din Carte!

Florica R.CÂNDEA /UZPR Arad