O VIAȚĂ TRĂITĂ CA O POVESTE … REUȘITĂ

La Viena, un fest al românilor de pretutindeni, organizat periodic de maramureșanul vienez, Ioan GODJA, a adunat, sub semnul patriotismului și a zilei Europei, cetățeni români pentru omagieri și relaționări. Din Salzburg, a sosit familia Daniela și Constantin Gumann, eleganți, comunicativi, binevoitori, impunători prin ținută și respectuoși prin comportament. Amabilitățile culturale au loc sub semnul schimbului de cărți, mesaje verbale, adrese, numere de telefoane, e-mailuri. Daniela îmi oferă, zice autoarea, "povestea unei vieți trăite", relatată în volumul Îngrijitoarea, iar Constantin se autografiază în cărțile Evadarea mea din comunism (2018) și Gândirea pozitivă în profesie și politică (2019). Am pus deoparte alte două volume, ce se aflau în curs de lecturare, și am scanat Îngrijitoarea, poate chiar motivat de moto-ul: "Diferența dintre ceea ce Ești și ceea ce îți dorești să FII este ceea ce FACI". Pofta de a citi cu atenție întregul text mi-a fost stimulată de ritmul autobiografic, de experiențele de viață transpuse "într-o poveste", de construirea riscantă a unui viitor în condițiile plecării Danielei, autoarea, la muncă în străinătate, ca îngrijitoare. Dar, mai spune "îngrijitoarea", despre tine, cititorule, este vorba în această carte, prin exemplele, unele dramatice, consumate cu Daniela ca personaj.

Mesajul textului este unul dintre cele mai cutezătoare (și tulburătoare): suferind, omul se maturizează mintal, emoțional, social și spiritual. Mai mult, dorința de a evolua, "de a crește", conduce spre "a învăța ... trăind" cu luciditate, după cum cartea este "scrisă așa tocmai pentru că este trăită", fiind un superb și util ghid pentru "femeile harnice, devotate, care cu toată suferința dorului de casă și după cei dragi, lucrează cu tot sufletul pentru familiile lor, făcând cinste României", susține autoarea în "Argument. Cuvântul înainte dedicat celor ce îngrijesc persoanele vârstnice sau a celor cu handicap, acești "îngeri păzitori" ai oamenilor care așteaptă de la semenii lor ocrotire și protecție. Atât de frumos se încheie pre-textul încât și-a câștigat dreptul la citare: "Am fi atât de fericiți, dacă am realiza de cât de puțin avem nevoie spre a fi fericiți".

Însoțind personajul, ajungem în trei țări. Dorind să nu mai fie săracă - o aspirație nemăreață - pleacă pentru bani șapte ani în Israel ca îngrijitoare, deși era licențiată și avea la Iași o condiție socială echilibrată. Lansându-se în această "aventură", cu lacrimile înnodate în colțul ochilor, își îmbrățișează mama și, fără a întoarce privirea, lasă instinctul să o călăuzească în "altă civilizație". Expriența de îngrijitoare cu aspecte neplăcute, cu șicanele umilitoare ale statutului de îngrijitoare de bolnavi bătrâni și mofturoși, au fost compensate de voința de a face bani, de curiozitatea cunoașterii unui alt tip de spectacol al străzii, de diferența de mentalitate și de ritualuri atitudinale dintr-o altfel de civilizație. Cu toată această "închisoare în libertate" în urma "condamnării la străinătate", are puterea să scrie poezie, să lucreze cu zâmbetul pe buze, să lucreze în Haifa, în timpul liber pentru înmulțirea veniturilor. Avea încredere în ceea ce face și și-"a descoperit stima de sine", îndemnată de ecoul vorbelor mamei sale adorate: "nu există nu pot, există doar nu vreau". Absolventă de două facultăți, personajul Daniela acceptă condiția neplăcută în care s-a angajat "cu vocație", spre a-și descoperi calitățile și defectele (a-și identifica "imaginea de sine"), ca să-și remanieze conturul personalității, să înțeleagă ferm că "suntem singurii responsabili de propria noastră viață".

Uneori, în text, poate l-aș numi curajos, roman autobiografic, apar elegante înflorituri literare: (un vis) "Să-ți amintești că ești femeie! Amintește-ți, femeie, cine ești! Amintește-ți, femeie, ce dorești tu! Amintește-ți, femeie, să te iubești...!" Tânăra ieșeancă, îngrijitoare în Israel, conștientizează că "viitorul nu va mai fi așa cum și l-a imaginat". După experiența tragică prin pierderea mamei, Daniela se reîntoarce în țară și o găsește prea puțin schimbată, dându-i șansa de a scrie o constatare tâlcuitoare: "O Românie care se schimbă atât de încet că-ți pierzi răbdarea, dar care e uneori atât de naivă și de frumoasă încât o ierți pentru nemăsurata ei indolență" (p. 76). Se căsătorește cu Constantin Gumann, inginer, descendent al unei familii germane din Iași, și împreună pun temelia unei familii în Austria, la Salzburg. Aici, ca și dincolo, își duce povara de "imigrant", cu toate durerile unui epitet dureros, care maschează deșertăciunea compromisului: "când emigrezi, trebuie să fii total pregătit să suporți multă injustiție și multe blamări la adresa nației tale..." (p. 95). (Câteva studii de caz susține drama unor copii, ajunși "orfani cu părinți", arătând că povestea vieții e scrisă cu lacrimi).

În continuare, textul cărții se axează în jurul înființării unei forme de recrutare a forței de muncă în domeniul social, cu recomandări, sfaturi, reguli etc. Din când în când psihologul lansează câte o reflecție încărcată de tâlc: "dau randament profesional doar atunci când sunt împlinită emoțional", "cucerim spațiul cosmic, nu și sufletele" sau "toată viața e un teatru", fiind "actori în propriul nostru scenariu de viață". Alteori, reflecțiile ating specificul de personalitate a poporului român, așa cum rezultă din comportamentul unora în relație cu rigoarea germană, sub formula unor epitete: descurcăreală, păcăleală, minciună, neseriozitate, nestatornicie.

În final, compasiunea capătă accente înduioșătoare, deoarece aceste îngrijitoare "sunt femeile de sacrificiu ale României de azi, sute de mii de Vitorii Lipan, anonime și invizibile pentru mulți, mai ales pentru copiii lăsați acasă" (p. 161). Poezia lasă câte o lacrimă în locul punctului: "Măsura fericirii vremelnice de astăzi este direct proporțională cu măsura lacrimilor vărsate" (p. 163). Fiecare româncă emigrantă dezvoltă o poveste, povestea "unui surâs, precedat de o lacrimă vărsată de pe obrazul dorului, suferinței, sacrificiilor".

În final, considerațiile Danielei Gumann desenează o înălțătoare "aritmetică a fericirii", ceea ce ne-a readus certitudinea de a considera volumul "Îngrijitoarea" un roman al despăgubirii față de care un suflet întinerit de mărturisire se înduioșează.

Prof. univ. dr. Anton ILICA, Arad