OGLINDA AUTORULUI DIN PERSONAJE
OGLINDA AUTORULUI DIN PERSONAJE
(REFERINȚĂ LA ROMANUL FEBRA LUI DECEMBRIE, SEMNAT DE DANIELA GUMANN)
Cronica prezentată la romanul Febra lui decembrie (Editura UZP, București) începea cu o scurtă biografie literară a Danielei Gumann. Aș fi numit romanul cu un titlu ispititor: Castelul Amintirilor.
DANIELA GUMANN se prezintă ca "poet, prozator, antreprenor, blogger și trainer". Poetul a publicat volumele Florile cireșului tânăr (2017), Picături din suflet (antologie), Ecoul stelelor (2018), Valsul gândului pe notele rândului (2024), iar prozatorul a dat literaturii române romanele Îngrijitoarea (2017), Crăciunul care mi-a schimbat viața (2018), Șoimii Cruciadei Libertății (2020) și Febra lui decembrie (2024). A înființat Asociația Scriitori Români din Austria (ASRA) și editează publicația literară Condeierul diasporei." Romanul, ca și celelalte ale sale (Îngrijitoarea (2017), Crăciunul care mi-a schimbat viața (2018) sunt inspirate din realitatea trăită de Daniela, românca din Iași, nevoită de împrejurări sociale să se angajeze îngrijitoare de bătrâni în Israel, apoi, după divorț, să plece la Roma, unde întâlnește pe Francesco, medic, cu care se căsătorește, înființând Castelul Amintirilor, un azil de lux, menit să asigure confortul ultimelor zile pământești pentru 30 de bătrâni, predați aici de familiile lor. Unii au fost actori, alții oameni de afaceri, politicieni notorii. Au fost "predați aici ca niște pachete", lăsați să-și consume durerile, suferințele, tristețea și amintirile celor dragi, fără iubirea familială și fără dragostea celor pe care îi iubesc. Afacere antreprenorială, Carmen și Francesco asigură funcționarea oportună a azilului spre a oferi bătrânilor umanitatea pe care au lăsat-o la poarta vieții. Deși beneficiau de luxul unui hotel de multe stele, izolarea emoțională profundă fac din rezidenți niște "exilați în propria viață". Tulburați de abandonul celor dragi, pacienții din Castelul Amintirilor au nevoie de dragostea badantelor, a personalului azilului, în lipsa familiei și a interesului acestora pentru modul de îngrijire și de satisfacție personală. Fiecare om poartă cu sine povestea lui și fiecare poveste dispune de un sens. Romanul se încheie asemenea "unui cântec despre ce înseamnă să fii om". Destinul acestor oameni, goliți de suflet, abandonați de dragostea celor dragi, i-a adus să-ți ducă viața în preajma morții, ultima verigă existențială. Tragismul emoțional al unor vieți dă dramatism condiției umane, meditând despre filosofia vieții și a morții.
Când fiica lui Carmen, Angela, sosește de peste ocean la Castel, autoarea se regăsește într-o dilemă, rostuită într-o replică: "E greu să vezi (zilnic) atâta tristețe și dor într-un loc care ar trebui să fie plin de liniște!". Sunt, cum spune în partea a treia, "dorințe înghețate și vise topite". Carmen e nevoită, în plus, a suporta "durerea Angelei", pe lângă tragismul bătrânilor. Mai e și viața personală a celor doi conducători ai azilului: Carmen și Francesco, stimulați de o înălțătoare dragoste și de o iubire devotată. După cum sunt în realitate, Constantin și Daniela și-au organizat viața și afacerea. Își întrețin cu grație și suavitate fiecare clipă a devenirii lor, împreună.
Îi cunosc de când ne-am întâlnit la Viena la o activitate culturală a românilor. Sosiseră de la Salzburg, unde aveau, împreună, o societate de îngrijire a bătrânilor. Când au intrat în sală, întreaga asistență și-a îndreptat atenția spre distincția celor doi: între două vârste, epatând prin ținuta foarte înaltă, îmbrăcați elegant și asortați la culoarea bluzei femeii și pantalonii soțului, cu auxilii suplimentare de papion roșu și eșarfă de aceeași nuanță. Ne-am salutat cu grație și respect și am aflat câte ceva despre ceea ce fac în frumosul oraș austriac. Au o afacere de recrutare a româncelor pentru îngrijirea bătrânilor, se ocupă de literatură, au înființat Asociația Scriitorilor Români din Austria și editează Condeierul diasporei. Provin din zona Iașului, iar acum afacerea lor este un succes financiar. Daniela are o fată dintr-o altă căsătorie, Iohanna, iar Constantin, după cum țin minte, este inginer. Iohanna s-a întrupat literar în Angela. Amândoi scriu, mărturisesc despre familiile lor. Constantin publică Evadarea mea din comunism (2018) și Perechea Alfa (2022), romane autobiografice.
Soții Gumann se iubesc, iar privirile lor și concordia afectivă sunt însemne ale virtuților unei familii ce funcționează după criteriile respectului, demnității și purității unei relații bazată pe dragoste sinceră. În romanul Danielei, apar în ținuta lui Carmen și Francesco. Ca să completez personalitatea lui Francesco, preiau impresiile autoarei din cartea amintită: "Francesco purta o cravată roșie din mătase, iar cămașa bleu cu dungi alb-albastre îi venea impecabil. Sacoul albastru închis era atârnat pe spătarul scaunului". Intrarea lui Carmen în birou e întâmpinată cu "Bună dimineața, draga mea!". Își privește soția cu afecțiune, "un amestec de fascinație și afecțiune". El asculta des jazz vechi cu un pahar de vin în mână. "Era fascinant, susține autoarea, cum reușea să rămână la fel de concentrat și de serios chiar și când se relaxa". Se refugia în gândurile sale serioase și în cărți. Era meditativ, serios, tandru, riguros și visător uneori. "Așa eram noi doi, spune soția, două lumi diferite, dar care găsiseră un mod de a conviețui în armonie". Ea ocupam de căldura casei, el avea în grijă stabilitatea".
Cum era Carmen ? Femeia avea nevoie de iubire, de tandrețe, de siguranță, de sprijin și de o privire caldă încurajatoare din partea lui. Era plină de inițiativă, harnică, călduroasă în glas, dar exigentă în fapte. Discuțiile (și ritualurile) cu soțul, împărtășirea iubirii materne pentru Angela, dialogurile calde cu rezidenții evidențiază afectivitate și adorație, plus alte câteva epitete sinonime asemănătoare. Avea suflet de poet și rațiune "de fier". Dispune și face uz de independență, folosea autoritatea în organizare și delicatețea în relaționare. Simt că nici nu mai știu despre cine scriu: despre Daniela sau despre Carmen. Privindu-se femeia în oglindă se vede pe sine, atât ca autor cât și ca personaj.
Punct. Trecerea de la realitate la ficțiune e firească, cu modificări discrete de percepție, derivate din rațiunea scrierii și din logica narativității. Daniela Gumann își scrie povestea vieții, convinsă că viața sa "bate filmul", iar imaginația nu are nevoie de a fi risipită spre a genera un roman de succes.
Prof.univ.dr. Anton ILICA