UN OM, O CARTE, MII DE IDEI

A defini și a contura starea de maturitate responsabilă social- cultural, înseamnă a contura niște căi labirintice de îndelungă căutare. Înseamnă a cerceta trecutul, etapele care au precedat maturitatea, în înșiruirea anilor ca trepte existențiale, marcate de specificul vârstelor.

Copilăria, adolescența și tinerețea, ca stări de grație vremelnică, se presupun a fi tumultoase și fructuoase din moment ce strălucirea lor luminează prezentul și mărturisesc strădania de depășire a mediocrității pe toate palierele existențiale.

Se certifică o nestăvilită sete de cunoaștere, de inițiere în a-și însuși valorile științei, culturii și civilizației. Tot ce s-a asimilat în aceste etape au constituit o mare provocare pentru toate perioadele vieții, închinate unor idealuri mari, strălucitoare, impresionante.

Astăzi m-am trezit copleșită de o situație ce derivă din evoluția unei personalități puternice , aflată în piscul maturității, iar asimilările cantitative s-au metamorfozat devenind valori calitative, literar-artistice.

Eleva silitoare și ordonată de odinioară a devenit creatoarea-născătoarea de frumuseți descendente din jocul strălucitor al cuvintelor.

Mărturisesc faptul că i-am urmărit de la distanță evoluția. Aveam și încă am așteptări mari de la fosta mea elevă, întrucât se apleca asupra literei și stăruia asupra ideilor încă din adolescență. Doream sincer să îi vin în întâmpinare pentru că surprindea prin larga și profunda înțelegere a textelor literare, surprindea esențialul și frumosul din fragmentele studiate si emoția artistică o copleșea și o determina să expună clar și corect impresiile artistice, aducând argumente lingvistice descoperite prin lectură susținută dar și prin bagajul nativ-emoțional moștenit și cultivat.

Copilul de odinioară, venit cu responsabilități de familie dar și școlare, se lupta în tăcere cu tentația de a se bucura de natură, în curtea casei bunicilor, de dorința de a evada în spațiile și preocupările copilărești și se concentra pe sarcinile școlare cu teama de a nu dezamăgi pe cei dragi dar și cu siguranța că deține un potențial ce se cere amplificat și pus în valoare.

Disciplina și consecvența dădeau rezultate vizibile și întrebările surprinzătoare apăreau pe diverse teme. Se realizase în grupul clasei o anumită emulație, o permanentă dorință de perfecționare prin studiu și adesori se remarca preocuparea pentru, cuvântul ce exprimă adevărul" dar si a cuvântului creator de noi frumuseți.

Cartea de poezie a autoarei DANIELA GUMANN aduce aceste preocupări în prim plan, printr-un dialog surprinzător și familiar cu SOARELE...

,,Spune SOARE

De ce doare

Lipsa de comunicare?

Absența chemării

Usturimea sării"

Ca fost educator al autoarei, mărturisesc și cred faptul că emoția artistică pornește de la un fapt real, de la transmutarea adolescentei dintr-un spațiu favorabil într-un mediu în care trebuia să-și mențină statutul de școlar de calitate dar și să-și asume integral responsabilitățile maturității și adaptării dificile.

Atitudinea poetică se grefează pe variate motive, aparent disparate dar unite prin stilul personal-artistic. Este o cumpănire matură, o încercare de a privi metaforic aspectele vieții. Cu simplitate și firesc se face trecerea spre metafizică, specifică multor creatori precum Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Marin Sorescu sau George Coșbuc.

Una dintre coordonatele poetice ale autoarei este ,,TIMPUL". Timpul copilăriei, tinereții și maturității cu toată gama de sentimente și gânduri care înalță, dezamăgește, întunecă sau strălucește .

,, Flămând e timpul"

iar ,,Vârsta" ,,nu e despre riduri sau fire albe ci despre amintiri".

Timpul și vârsta devin creatori de amintiri...

,,A înainta în vârstă înseamnă să trăiești"...

Timpul și vârsta vor deveni creatori -provocatori de insomnii.

,,În noaptea clar-obscură

Nici timpul nu contează

Când suflete se-nalță..."

Autoarea risipește speranțe temporale raportate la etapele existențiale fundamentale.

,,În fiecare zi, un nou răsărit"

Reperele temporale se întrepătrund cu clipa prezentă fiindcă viața se subordonează unui nucleu conceptual clasic, TIMPUL devenind obsedant în lirica poetei ca în lirica universală.

Adeseori curgerea timpului se resimte dureros...,,Oamenii precum vinurile , precum licorile...timpul fiind creatorul aromelor.

,,În cupa vieții vinul roșu se prelinge"

,,Cioplind cu dalta gândului cuvinte"

Cuvintele mărturisesc adevăruri sau sunt ,,cuvinte căzute-n păcat"

,,Mi-am dus cuvintele să se închine

La poarta tăcerii", iar tăcerea est ,,Un câmp de luptă-n/ sufletul ce arde,"

Dualitatea ,,cuvânt- tăcere" contrariază dar și oferă o stare poetică încărcată de sensibilitate.

Surprinzător și provocator este titlul ,,PREFER" prin simplitatea, firescul și accesibilitatea verbului tranzitiv...

PREFER

Mai bine vântul rece decât șoapta

Ce-n taină-mi poartă-n spate

Mii de spini...

Mai bine norii suri

Decât seninul

Ce-ascunde după el furtuni tăcute".

Versurile vin cu elogii egale pentru cuvânt ori tăcere...

Cuvintele aduc ,,În fiecare strofă, un colț de infinit

Și fiecare literă e un oftat."

,,CUVINTELE-S SOLDAȚI CE NU SE TEM"

,,În șoapta lor de lut și de suspine

Scriu cu lacrimi în delir"

TĂCEREA...E un tărâm arid cu aspre clime...

,,PUTEREA POEZIEI" oferă versiuni artistice asupra ideilor , tematicii, realizării osmozei dintre realitate și exprimarea literară.(SCHIMBARE, RUGĂCIUNE, DUNĂREA)alături de motivul nostalgic al ,,salciei aplecate".

Se poate broda frumos și bine lecturând poezia Danielei Gumann. Poeta nu a mers pe căi bătătorite in realizările lirice . Este surprinzătoare, originală, emoțională cu toată sinceritatea și profunzimea personală . Rămâne provocarea ca o ușă permanent deschisă si ca o invitație la lectură permanentă, deoarece autoarea vine cu puterea permanenței excelenței .

GÂND

(Danielei Gumann)

Copil frumos purtând pe umăr

Întregul Univers și-o brazdă de pământ

Idei si amintiri fără de număr

Îți fac cu glia legământ.

Tu te-ai maturizat în fragedă pruncie

La lumânarea stinsă cu durere

Bătrânii s-ar fi întrecut în veșnicie

Dar viața-i doar o umbră. o părere.

Ai plâns când n-ai avut de pace parte

Te-ai înțepat în țepii proprii de arici

Dar plânsul l-ai cuprins în foi de carte...

Urmașă demnă a blajinilor bunici.

Iar foile de carte când foșnesc,

Îndrăgostite-nălțătoare ori umile,

În mare taină povestesc

De viața generoasă descrisă tandru între file.

Această carte sinceră, firească

E scrisă-n felul tău de-a fi

Cu strălucire-n limba românească

Pe care-o vei slăvi cât vei trăi.

Și tot ce ai trăit să povestești

Că doar așa simți-vei că trăiești.

Prof. Elena Vlase Munteanu